Friday, April 19, 2013

Fluturi



Atingerea ta a imprastiat de pe trupul meu gandurile ce imi ingreunau miscarile. Te-am luat in brate, te-am strans tare la pieptul meu, si in acel moment am realizat cu adevarat cat sunt de norocoasa. Norocoasa ca ce pierdusem cu ceva vreme in urma, era in fata mea. Mai tulburat si mai indragostit ca niciodata. Vroiam sa te ating si sa ghicesc de unde pornesc mangaierile tale, dar interiorul meu era mult prea vizibil si orice as fii atins in tine, s-ar fii trezit in mine. Tu ma tineai in brate ca si cum ai fi vrut sa ma acoperi, ca si cum asta era modul tau de a-mi spune "Esti din nou a mea, si doar a mea". Mana ta era rece, iar buzele imi miroaseau a tutun. Eram rupti de realitate, unde ziua de ieri nu isi mai avea rostul, cuvintele aruncate de odata erau demult uitate, privirile pline de ura erau sterse, si mana lui era acum pe spatele meu, si eu imi tineam mainile in jurul lui, si privirile erau pline de intensitate si, si...

M-a sarutat.

Ii simteam mainile tremurande, si el parca imi simtea fiorul ce mi-a trecut din cap pana in picioare. Ma uitam la el si ma vedeam pe mine, iar el se uita la mine si se vedea pe sine. Toata iubirea noastra era ca o oglinda, plina de narcisism si orgoliu. O oglinda fara promisiuni, ca sa nu il urasc mai tarziu. In subconstientul nostru, pastram totul frumos. Imi place prea mult in sufletul lui si refuz sa plec altfel decat cu amintiri frumoase din el. Si chiar daca obisnuiam in trecut sa iubesc frenetic, chiar daca am iubit pe cine nu m-a vrut si am parasit pe cine m-a iubit, chiar daca am gresit cui nu m-ar fi ranit, si-am iertat pe cine n-a gresit, el e tot langa mine. Chiar daca mi-au fost refuzate multe vise si mi-a fost dat sa bat la usi inchise, chiar daca am plans in momente fericite si am ras cand sufletul imi plangea, eu o sa fiu tot langa el. Chiar daca am soptit cand imi venea sa urlu, si-am urlat cand vocea mea soptea, chiar daca m-am pierdut de multe ori, departe, fara el sau fara nimeni, indraznesc sa cred ca poate, el va fi mereu langa mine.

Iar in genul asta de momente, vedeam clar purtarea lui fata de mine. Realizam, dintr-o data, cata grija a avut de mine, cat de atent era, si cat de prezent. Imi stia toate placerile si ma rasfata exagerat de mult. Imi verifica bautura, ca sa se asigure ca nu era ori prea rece ori prea multa. Si ceea ce m-a facut sa iubesc la el, e ca face toate lucrurile astea neconditionat.

Nu mi-am imaginat vreodata ca niste simple atingeri de maini ar putea sa ma ravaseasca atat de tare, iar ceea ce simteam fata de el era inedit si inexplicabil. Degetele mele au parasit jocul degetelor lui, si au urcat pe bratele lui, cu mangaieri usoare. Apoi l-am imbratisat cuprinzandu-l cu bratele, iar el m-a strans de indata, lipindu-ma de trupul lui. Auzeam ambele inimi batand nebuneste, iar ceea ce simteam intrecea orice sentiment uman, firesc, pamantesc. Aveam impresia ca gravitatia nu mai facea fata si ca fluturii iubirii ne vor ridica pe amandoi, asa imbratisati, facandu-ne sa plutim in aer. Nu stiu de unde am avut atata forta sa ma indepartez de el, sa ma desprind de bratele lui. Avusesem impresia ca mi-a smuls o mare bucata din mine. L-am privit, iar simultan, vocile noastre au soptit;

Mi-ai lipsit.